Accident în lanț pe DN 7, în localitatea Bascov. Urmare a impactului 4 persoane au fost rănite. Şoferul vinovat este băut. Traficul a fost blocat, formându-se coloane în ambele sensuri.
Accident în lanț în care au fost implicate 4 mașini petrecut, sâmbătă după-amiază, la Bascov, pe DN 7. Cauza producerii accidentului este nepăstrarea distanței în timpul mersului. Între mașinile implicate, două sunt de Estonia. Deși în autovehicule se aflau 10 persoane, doar 4 au fost rănite.
Doi dintre răniți au fost asistați medical la locul accidentului. Un băiat, de 16 ani, estonian, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Pitești și o femeie, în vârstă de 82 de ani, a fost dusă la Camera de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Pitești. Din cauza acestui accident în lanț traficul a fost blocat.
Șoferița care a provocat acest accident în lanț, este băută. Ea a fost luată de polițiștii Serviciului Rutier și dus la Spitalul Județean pentru recoltare de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Avea o concentrație de 0,50 la mie pe etilotest.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Argeş, traficul rutier este blocat pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 124(localitatea Bascov), din cauza unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. În urma evenimentului două persoane au fost rănite uşor. Se estimează ca în aproximativ 30 de minute traficul să fie reluat”, preciza Poliţia Română.