Accident cu 6 victime pe A1! Una dintre mașini a zburat de pe șosea

Accident rutier pe A1! 6 persoane au suferit traumatisme și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Circulația a fost blocată pe o bandă de mers.

Accidentul a avut loc pe A 1 , în cursul nopții de luni spre marți, între kilometrii 88 și 89, pe sensul de mers către București. Două mașini s-au izbit violent, una dintre acestea fiind proiectată în afara șoselei. Autoturismul a aterizat într-un șanț adânc, printre arbori și și tufe.

Șoferii din trafic au sunat la 112 și două ambulanțe, Una de la Serviciul Județean de Ambulanță, cealaltă un echipaj SMURD s-au deplasat la fața locului.

Deși inițial accidentul părea a fi soldat cu 2 victime, ulterior 6 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Toți cei 6 răniți aveau traumatisme și au fost transportați la spital.

Polițiștii au stabilit că accidentul a avut loc din cauza nepăstrării distanței regulamentare din timpul mersului. Șoferul vinovat a lovit cu puterea autovehiculul din fața sa, un Audi Q3 pe care l-a aruncat în afara șoselei.

Pe durata cercetărilor, o bandă de mers, pe sensul spre Pitești a fost blocată.

În urma accidentului, niciunul dintre cei 6 răniți nu a rămas internat.

Foto Info Trafic Pitești