A fost recepționat podul peste râul Cerna

A fost recepționat podul peste râul Cerna, aflat pe DN 65C, în localitatea Lădeşti din judeţul Vâlcea.

Lucrările au fost începute în vara anului trecut şi au fost finalizate înainte de termen, a anunțat DRDP Craiova.

„Mă bucur că antreprenorul lucrării s-a ținut de cuvânt și a finalizat această lucrare înainte de termenul contractual. Lucrările executate la acest pod au fost complexe, dar constructorul, împreună cu angajații DRDP Craiova și SDN Vâlcea, care au supervizat lucrările, a reușit să execute lucrarea și să redeschidă circulația pe acest pod înainte de termenul asumat prin contract“, a declarat directorul regional al DRDP Craiova, Cosmin Călin

Valoarea lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Cerna a fost de 4.159.176 lei (TVA inclus), iar garanția este de 36 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.