Trasfăgărășanul, luat cu asalt de bicicliști! Acum-Vidraru Bike Challenge

Transfăgărășanul va fi astăzi, atent monitorizat de polițiști! În urmă cu puțin timp s-a dat startul la competiția Vidraru Bike Challenge. S-au înscris peste 600 de biciliști care vor urma traseul pe DN7 C dar și pe drumuri forestiere din Munții Făgăraș.

”Astăzi între 9.00 și 19.00 pe raza comunei Arefu se va desfășura concursul Vidraru Bike Challenge, eveniment la care participa peste 600 de ciclisti, atât amatori cât și profesionisti. Astfel, polițiștii anunță că intre orele 9.30 – 10.00, pe DN7 C, pe tronsonul cuprins intre km 56 si 61, traficul se va desfasura dirijat.”, anunță I.P.J. Argeș. Oamenii legii îi avertizează pe șoferii care doresc să meargă în yonă, să circule cu prudență.

Traseul pornește de la Cetate, pe DN 7 C până la Vidraru, apoi cicliștii vor intra pe un drum forestier. O parte din drum se află în zona de gol alpin, ceea ce se traduce într-o excelentă vizibilitate de jur-împrejur – către vârfurile din Făgăraș: Călțun – Lespezi – Negoiu la nord, Ciortea – Scara – Mazgavu spre nord-vest și către masivul Cozia la vest.

Organizatorii au ales un traseu foarte spectaculos ce urcă din zona barajului Vidraru pe una dintre culmile sudice ale munților Făgăraș, participanții având de ales între 3 trasee, de 34, 52 și 90km.