Inconştienţă şi teribilism! Un bărbat în vârstă de 40 de ani din comuna Boteni și-a omorât fratele, fără să vrea! Acum se află în stare de şoc, ştiind ce a făcut!
Un accident grav a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în comuna argeşeană Boteni, pe DN 73 D. Un şofer și-a omorât fratele, din teribilism! Bărbatul în vârstă de 40 de ani, conducea o limuzină şi a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. A lovit o maşină parcată, fiind proiectat într-un stâlp, apoi a izbit un gard din beton. Impactul a fost atât de puternic încât toți cei trei ocupanţi au fost aruncaţi din autoturism.
Fratele şoferului, un bărbat de 42 de ani, care ocupa locul din dreapta faţă, a murit pe loc. Pasagerul din spate, un tânăr de 28 de ani, a suferit multiple fracturi costale şi faciale şi se află în stare gravă. Şoferul vinovat are multiple traumatisme. Bărbatul este în stare de şoc după ce a aflat că şi-a ucis fratele.
Cei trei bărbaţi se întorceau de la băutură. Maşina implicată în coliziune, îi aparţinea celui decedat care, întrecuse măsura cu alcoolul. Fratele său s-a oferit să conducă deşi, la rândul lui, băuse. Acesta avea o concentraţie de alcool de 0,34 la mie în aerul expirat, după cum au constatat poliţiştii în timpul cercetărilor efectuate după accident. Mai mult, şoferul vinovat nu poseda permis, documentul fiindu-i suspendat în urmă cu două luni, după ce fusese prins conducând băut.
Bărbatul care a pierit în accident, lucra de ceva vreme la Bucureşti. Venise acasă, la Boteni, să petreacă sărbătorile alături de rude. Acum familia va avea un Crăciun îndoliat.