Circa 800 de liberali au participat în această seară, la Pitești, la evenimentul de lansare al candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Alături de aceștia a participat și Rareș Bogdan, locomotiva PNL pentru europarlamentare.
Vizita în Argeș a început pentru Rareș Bogdan cu un tur de forță la Curtea de Argeș, unde a fost impresionat de mănăstirea Curtea de Argeș și obiectivele care se găsesc în zonă. Nu a rămas neobservată nici Gara Regală din municipiu, lăsată în ruină.
„Gara din Curtea de Argeș a fost primul meu șoc, de dimineață, Când am văzut-o eu mi-am închipuit că după înmormântarea regelui au făcut și doar nu a fost gata. Și acel mesh a fost o chestiune care a rămas și el arată ca pe imaginea de pe mesh. Este incredibil să vezi un monument architectural de valoarea gării regale din Curtea de Argeș abandonat. Este peste puterea mea de înțelegere pentru că sunt bani europeni exact pentru astfel de lucruri pe care îi refuzăm să îi luăm.”, a precizat Rareș Bogdan.
Candidatul de pe primul loc pe listele PNL pentru europarlamentare a avut și un mesaj pentru argeșeni.
„Nu am cum să înțeleg cum un astfel de județ a votat atâta amar de ani PSD. Cred că e momentul să se trezească, e momentul să se ridice argeșenii și să spună clar: ”Domne, am fost prostiți 30 de ani. Noi nu avem nimic cu acest partid neo-bolșevic. Oamenii aceștia nu au nimic cu argeșenii.”, a mai precizat acesta.
De asemenea, Rareș Bogdan a făcut precizări și despre propunerea lui Eugen Nicolicea pentru Ministerul Justiției, pe care o intitulează ca fiind un „șoc real”.