Mașină răsturnată la Cepari! Un copil de 7 ani, transportat la spital

Mașină răsturnată la Cepari, în această dimineață! Șoferul nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă și a ieșit în decor.

Mașină răsturnată la Cepari! În urma accidentului rutier au rezultat patru victime: un bărbat, două femei și un copil de 7 ani. Toate persoanele au fost conștiente!

La fața locului au intervenit pompierii ISU Argeș, cu două autospeciale. Au mai intervenit un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș.

În cele din urmă, trei persoane au fost transportate la spital. Este vorba de copil și de cele două femei. Șoferul a refuzat transportul către unitatea sanitară.