Trupa „The Motans” cântă de 1 decembrie la Pitești

„The Motans” și „Provincialii” vor concerta de 1 decembrie la Pitești! În municipiu sunt organizate mai multe manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.

„The Motans” și „Provincialii” sunt cele două trupe care vor urca pe scena din Piața Primăriei de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, cu începere de la ora 18.00. Pe parcursul acestei zile, la Pitești, se va desfășura parada și defilarea militară în zona centrală, foc de artificii, dar și ceremonia aprinderii bradului de Crăciun și a iluminatului ornamental de sărbători.

La fel ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Naționale a României, la Pitești se vor organiza mai multe evenimente, inclusiv spectacole susținute de elevii piteșteni.