DECESUL ISTORICULUI DAN BERINDEI

Istoricul Dan Berindei, membru al Academiei Române, a încetat din viață la vârsta de 98 de ani.

În ziua de 3 Noiembrie 1923 s-a născut, la București, Dan Berindei, istoric, descendent al voievodului Constantin Brâncoveanu, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Romane. Este licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969) și membru titular al Academiei Române (din 1992). Din 2006 este vicepreședinte al Academiei Române.

Dan Berindei a fost căsătorit din 1945 cu Ioana Berindei, născută Hudiță (1922 – 2008). Fiica lor, Ruxandra Berindei, s-a născut pe 12 aprilie 1951 la închisoarea Văcărești, mama sa, Ioana Berindei, fiind atunci deținută politic.

Din 1946 până în 1948 a fost cercetător științific la Institutul de Studii și Cercetări Balcanice iar apoi, între 1948-1952, a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Filosofie al Academiei Române. După îndepărtarea sa abuzivă din cercetarea științifică (1952–1955), într-o perioadă în care soția, soacra, socrul și părinții săi erau închiși pe motive politice, a fost rechemat la Institutul de Istorie „N. Iorga” (1955–mai 1990) din București, fiind succesiv: cercetător, cercetător principal, secretar științific, vicepreședinte al Consiliului științific.

Din 1990 a fost profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București și profesor la Politehnica din București, unde a predat cursul de Istoria României în context universal și profesor la Universitatea „Hyperion” din București. Din 1990 a fost membru în biroul Asociației Internaționale de Istorie Contemporană a Europei.

Din 1996 a fost membru titular străin al Academiei Poloneze de Științe și Litere și tot din 1996 a fost președinte al Comitetului Național al Istoricilor din România. Dan Berindei a murit la 23 decembrie 2021, la vârsta de 98 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Șerban Vodă.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.