ACCIDENTE RUTIERE ÎN ARGEȘ: INTERVENȚII ALE POMPIERILOR ÎN NOAPTEA DE VINERI SPRE SÂMBĂTĂ

Pompierii din Argeș au intervenit în două accidente rutiere, oferind asistență medicală și prevenind riscurile de incendiu.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 1 spre 2 noiembrie, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere. Potrivit celor de la ISU Argeş, două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, au intervenit la un eveniment rutier produs în comuna Berevoești, satul Gămăcești.

Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un un copac. Paramedicii SMURD au evaluat o adolescentă în vârstă de aproximativ 17 ani, care era lovită la cap. După acordarea primului ajutor calificat, ea a fost transportată la spital. Pompierii au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor, la fața locului fiind identificate scurgeri de lichide combustibile.

Pe de altă parte, pompierii de la Detașamentul Mioveni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în comuna Pietroșani, satul Retevoiești. ISU Argeş a precizat că un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un garaj. Echipajul medical a asistat două persoane, nefiind necesar transportul acestora la spital. Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.