A treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei” va fi deschisă în seara de sâmbătă, 2 noiembrie, la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.
În acest an, evenimentul are ca temă unificatoare „Storytellers”, o abordare ce subliniază rolul artiștilor ca naratori ai vremurilor lor, aducând pe scenă situații care rezonează cu publicul.
Prin urmare, sâmbătă, la ora 19, în deschiderea festivalului, în Sala Mare a teatrului are loc premiera spectacolului „Slugă la doi stăpâni”, de Carlo Goldoni, în regia artistică a lui Bogdan Cioabă. Durata spectacolului: o oră și 50 de minute. Vârsta acceptată: +12 ani.
Distribuția: Șerban Ghilvaci, Gogu Preda, Andreea Drugulescu/ Tatiana Serghi, Adrian Duță, Teodora Colț, Florin Dobre, Petrișor Diamantu, Mirela Popescu, Alina Diaconu, Marius Furtună, Marius Pieca. Pe scurt, narațiunea se concentrează asupra lui Truffaldino, un servitor care se confruntă cu o continuă confuzie (qui-pro-quo), jonglând între cele două slujbe și stăpâni, ceea ce generează neînțelegeri comice și situații absurde.
„Slugă la doi stăpâni” nu este doar o capodoperă a comediei, ci și o invitație la reflecție asupra complexității relațiilor umane și a nuanțelor vieții cotidiene – se arată într-un comunicat al Teatrului „Al. Davila din Pitești.
Sursa: Realitatea de Arges