OPERATIUNEA „JUPITER”: SUSPECT RETINUT PENTRU INSELACIUNE SI FALS INFORMATIC

Polițiștii din Argeș au reținut un bărbat din Olt într-un caz de înșelăciune și fals informatic legat de servicii de transport.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic ambele în formă continuată, în cadrul operațiunii ”Jupiter”. În urma probatoriului administrat polițiștii au reținut un bărbat de 27 de ani, din comuna Potcoava, județul Olt, care ar fi conceput un mod de operare, prin folosirea de mijloace frauduloase, inducând în eroare persoanele interesate de prestarea de servicii de transport, încasând diferite sume de bani, cu titlu de avans iar ulterior nu și-ar fi executat obligațiile contractuale asumate.

Valoarea prejudiciului estimat se ridică la suma de aproximativ 47.000 de lei. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, astfel față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.