ECHIPA PSD ARGEȘ ÎN VIZITĂ LA TÂRGURILE DE PRODUSE LOCALE DIN COMUNELE ARGEȘENE

Echipa PSD Argeș participă activ la târgurile locale, sprijinind producătorii autohtoni și promovând produsele românești de calitate.

Echipa PSD Argeș participă la târgurile de produse locale din comunele argeșene, care atrag atât localnicii, cât și vizitatori din alte zone care doresc să cumpere direct de la producători locali. Pe 13 octombrie, social-democrații au fost la Târgul anual de Sfânta Parascheva de la Miroși, eveniment organizat de primarul Marin Niță.

„O spun de fiecare dată: Târgul de la Miroși este locul unde poți găsi cu adevărat produse românești! Întotdeauna vin cu mare plăcere aici, la oameni dragi și harnici! Târgul de la Miroși este o tradiție pe care merită să o menținem vie având în vedere bogăția ofertei și mulțimea celor care caută produsele de aici. PSD a sprijinit tot timpul producătorii autohtoni și o va face în continuare”, a subliniat Ion Mînzînă, președintele PSD și al CJ Argeș.

Din echipa PSD Argeș prezentă la Miroși au făcut parte deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședintele PSD Argeș, senatorul Cristina Mariana Stocheci, deputatul Nicolae Pavelescu, vicepreședinte CJ Argeș Adrian Dumitru Bughiu, candidații la Camera Deputaților Cătălin Mîndroc și Ioana Făcăleaţă, administratorul public al județului Cristian Puiu, coordonatorul PES Activists Argeș, Viorel Enache, directorul general adjunct DRDP București, Eduard Dima, primari din zonă, consilieri județeni și locali.

Tot duminică, 13 octombrie, echipa PSD și ministrul Simona Bucura-Oprescu au fost și în mijlocul gospodarilor de pe Valea Râului Doamnei, la târgul de la Domnești. Pe 10 octombrie, Ion Mînzînă a fost cu echipa PSD și în târgul de la Ștefan cel Mare, organizat de primarul Ion Parpală. „Aici, în târgurile de la țară, găsești viața adevărată și oamenii simpli, dar plini de suflet. Mă bucur să-i sprijinim pe cei care își vând produsele muncite cu atâta trudă. E important să înțelegem că acești oameni reprezintă temelia comunităților noastre. Fiecare roșie, fiecare kilogram de cartofi sau carne ascund povestea efortului lor. De aceea îmi doresc să-i susținem cu toată inima. Dacă pierdem agricultura locală, pierdem însăși identitatea noastră”, a spus Ion Mînzînă.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.