PERCHEZIȚII ÎN COSTEȘTI LA SUSPECȚI DE FURT CALIFICAT

Șapte percheziții domiciliare au avut loc în Costești, Olt, într-un caz de furt calificat.

Șapte percheziții domiciliare au fost efectuate de polițiștii din Costești la persoane din Olt, bănuite de furt calificat. Două autoturisme au fost indisponibilizate și cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore. În ziua de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în care cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoia Costești și, în temeiul autorizării instanței, au efectuat 7 percheziții domiciliare pe raza comunei Valea Mare din județul Olt. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie a.c., persoanele în cauză ar fi sustras un cazan din aramă cu capacitatea de 300 de litri și accesoriile aferente, precum și o motocositoare din anexa unei gospodării din Costești. Valoarea prejudiciului a fost estimată la aproximativ 27.000 de lei, a transmis IPJ Argeș. Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă. Au fost indisponibilizate și două autovehicule pe care făptuitorii le-au folosit la săvârșirea furtului. În baza mandatelor de aducere emise în cauză, 8 persoane bănuite/martori au fost conduși la sediul Poliției Orașului Costești, pentru audieri. După administrarea probatoriului, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează ca în cursul zilei de marți, 8 octombrie, cei în cauză să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propuneri de luare a unor măsuri preventive. Perchezițiile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din județele Olt, Dolj, Gorj și Teleorman. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.