PNL ACUZĂ PSD CĂ ”CENZUREAZĂ CANDIDAȚII INCOMOZI PENTRU A-ȘI CONSOLIDA CONTROLUL ASUPRA STATULUI.” MESAJUL LUI ALEXANDRU MURARU PENTRU MIHAI TUDOSE

Deputatul PNL Alexandru Muraru i-a transmis, duminică un mesaj lui Mihai Tudose, după ce acesta a critica luarea liberalului de poziție privind excluderea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială ca urmare a deciziei CCR de sâmbătă. Muraru spune că în timp ce desființarea unui partid înseamnă un ”proces juridic complex”, interzicerea candidaturii lui Șoșoacă de către CCR este ”o decizie luată arbitrar de o instanță politizată”.

„Mihai Tudose demonstrează că nu înțelege nici legislația, nici principiile democratice. Pentru lectorul universitar de la defuncta facultate de stiinte politice a universității “Dimitrie Cantemir”:
 
Desființarea unui partid politic în baza legii partidelor se poate în urma unui proces juridic complex, care implică decizia instanțelor de judecată, nu o curte numită de PSD ca în stilul Groza din 1945.
 
Este un proces cu probe, cu apărare și acuzare, cu filtre de apel – nu o decizie luată arbitrar de o instanță politizată.
 
În schimb, ceea ce a făcut CCR cu candidatura Dianei Șoșoacă este o veritabilă execuție politică, folosind argumente subiective pentru a crea un culoar liber pentru extremismul reprezentat de George Simion”, afirmă deputatul PNL, într-o postare pe Facebook.
 
Alexandru Muraru consideră că „aceasta este, de fapt, esența jocului PSD: să cenzureze candidații incomozi prin metode putiniste, pentru a-și consolida controlul asupra statului și a-l propulsa pe Simion în turul doi”.
 
În opinia sa, România trebuie să rămână ferm ancorată în democrație, cu respect pentru instituțiile independente, „nu capturate și utilizate de PSD în scopuri politice”.
 
„Noi, liberalii, vom face tot ce ne stă în putință pentru a dejuca acest plan toxic care amenință viitorul democratic al țării”, a transmis deputatul PNL. 

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.