RĂZVAN BURLEANU DOREȘTE CA RĂZVAN LUCESCU SĂ DEVINĂ SELECȚIONERUL ROMÂNIEI

Răzvan Burleanu își exprimă dorința ca Răzvan Lucescu să conducă echipa națională a României, văzându-l ca înlocuitorul ideal pentru momentul retragerii lui Mircea Lucescu.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a spus că își dorește ca Răzvan Lucescu (în fotografie) să fie următorul selecționer al echipei naționale a României. Președintele Federației Române de Fotbal pare că se gândește deja la momentul în care Mircea Lucescu se va retrage și consideră că antrenorul celor de la PAOK poate fi înlocuitorul perfect. „Răzvan Lucescu e un antrenor pe care îl apreciez foarte mult. Ne-am dori să colaborăm cândva, să fie selecționer, merită această șansă și această oportunitate”, a declarat Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.

Conform prosport.ro, Răzvan Burleanu a dezvăluit pe cine susține în meciul dintre PAOK Salonic și FCSB. Chiar dacă a declarat că îl apreciază foarte mult pe Răzvan Lucescu, președintele FRF își dorește ca echipa patronată de Gigi Becali să se impună în deplasare, pentru binele fotbalului românesc. Meciul dintre PAOK Salonic și FCSB este programat pe 3 octombrie, începând cu ora 22. „Voi susține echipa FCSB, trebuie să câștige cu PAOK, în deplasare”, a mai punctat Răzvan Burleanu.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.