IONUȚ BADEA, NOUL DIRECTOR TEHNIC AL ACADEMIEI CS DINAMO

Ionuț Badea, fostul antrenor al FC Argeș, a preluat funcția de director tehnic la Academia CS Dinamo.

Astăzi, 30 septembrie, Ionuț Badea (48 de ani), fostul antrenor al echipei FC Argeș, a fost învestit în funcția de director tehnic în cadrul Academiei CS Dinamo.

De-a lungul anilor, cel care a promovat-o pe FC Argeș în Liga I, în anul 2020, după 11 ani, s-a făcut remarcat prin profesionalism, seriozitate și exigență. Ionuț Badea a evoluat în tricoul ”alb-roșu” în două perioade diferite, 2000-2001 și 2003-2005, și a reușit să câștige două Cupe ale României (2001 și 2004).

Acesta s-a alăturat clubului la care activează alți foști colegi dinamoviști, cum ar fi Ionuț Lupescu, Ionel Dănciulescu și Florin Bratu.

”Mă bucur că revin la Dinamo, culorile clubului au făcut parte din viața mea și asta nu se uită. Au fost momente în cariera de jucător atunci când am aflat ce înseamnă să fii important pentru cineva. Dinamo mi-a dat asta! Identitatea unui club e în strânsă legătură cu apartenența oamenilor care activează acolo, cu dorința lor de a face ceva important în viață. Un asemenea moment a venit acum și pentru mine. Acela de a împărtăși din experiența mea antrenorilor și tinerilor jucători din Academie”, a declarat Ionuț Badea.

Tehnicianul a mai pregătit echipe precum FC Argeș, Pandurii, U Cluj, Brașov, Oțelul Galați, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu, UTA și a fost secund la naționala României, în perioada 2014-2017.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.