REMIZĂ ÎNTRE CS MIOVENI ȘI FC ARGEȘ ÎN LIGA 2

CS Mioveni și FC Argeș au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-un meci din Liga 2.

CS Mioveni și FC Argeș au terminat la egalitate, scor 1-1, jocul disputat astăzi, în cadrul etapei a șaptea din Liga 2. A condus formația din Mioveni, care a marcat în prima repriză, în minutul 15, prin Ianis Vencu, dar a fost egalată în repriza secundă, cu 21 de minute înainte de finalul timpului regulamentar, în urma reușitei lui Valentin Buhăcianu, introdus de Nicolae Dică la pauză. La finalul jocului, în cadrul conferinței de presă, Alin Chița, antrenorul principal al echipei CS Mioveni, a recunoscut faptul că elevii săi au jucat mai bine în prima repriză decât în cea de-a doua. În actul secund au dominat cei de la FC Argeș. Chița l-a lăudat pe portarul și căpitanul Florin Croitoru, despre care a spus că a apărat foarte bine, în special în partea secundă, și că remiza i se datorează și lui. ”E un rezultat echitabil, din punctul meu de vedere. Dacă mă gândesc la prima repriză, cred că am avut mai mult posesia. Dacă am fi concretizat o ocazie pe care am avut-o atunci, jocul ar fi avut altă istorie. Dar, până la urmă, și adversarii au ratat în repriza a doua, au dominat, iar intervențiile lui Croitoru au făcut ca scorul să rămână așa. De aceea, țin să spun că e un rezultat echitabil. Jucătorii au avut atitudine bună, iar publicul a avut un cuvânt important de spus. Când simți că nu mai poți, mai poți puțin! Oamenii sunt alături de tine și îți dau energie, tragi de tine. Eu am spus mereu că acești copii au nevoie de sprijin. Încercăm la fiecare partidă să luăm punct sau puncte, să schimbăm atitudinea jucătorilor, pentru că sunt mulți jucători care au venit în această vară, 14, și mereu e loc de mai bine”, a declarat Alin Chița, antrenorul principal al echipei CS Mioveni. În acest moment, CS Mioveni se află pe locul 14 în Liga 2, cu 8 puncte acumulate, în urma a două victorii (1-0 cu CS Afumați, 2-0 cu Viitorul Pandurii), două remize (0-0 cu Unirea Ungheni și 1-1 cu CFC Argeș) și două eșecuri (0-1 cu FC Voluntari și 0-2 cu ACSM Ceahlăul). În etapa a 8-a din Liga 2, CS Mioveni va întâlni, în deplasare, echipa Metalul Buzău.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.