EURODEPUTATA DIANA ȘOȘOACĂ CRITICĂ MĂSURILE ANTIVACCINARE ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputata Diana Șoșoacă critică măsurile antivaccinare și acuză Uniunea Europeană de acțiuni periculoase.

Eurodeputata Diana Șoșoacă a avut miercuri un discurs puternic antivaccinist în Parlamentul European, în cadrul unei dezbateri pe tema variolei maimuței (Mpox) și a măsurilor pe care Uniunea Europeană ar trebui să le ia în fața acestei amenințări. Ea a fost oprită prin tăierea microfonului, să-și susțină discursul delirant în care a acuzat Uniunea Europeană că a ucis premeditat oameni în timpul pandemiei Covid.

”Se pare că nu v-a ajuns plandemia de Covid care nu a existat niciodată, acum începeţi cu o altă pandemie şi vă duceţi în Africa unde nu aveţi nici o competenţă. Am fost una dintre cele mai aprige voci împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti atât ca avocat în viaţa civică, cât şi ca senator al României în Parlamentul României unde v-am oprit inclusiv paşaportul verde care aducea aminte de nazism pentru că este o dictatură. Aţi încercat să omorâţi cât mai mulţi bătrâni, Italia a fost un experiment în care aţi omorât câţi bătrâni aţi putut, în România 65000 de români au fost aruncaţi în saci negri de plastic şi strigă de acolo din groapă adevărul”, a spus Șoșoacă.

”Nu vă vom permite pentru că Dumnezeu nu e vaccinat, iar în România 88% dintre români nu sunt vaccinaţi. Încetaţi cu această dictatură!”, a mai strigat ea, de la microfon, înainte să fie oprită. Activităţile vizate de ancheta Parchetului European în proiectul de la Primăria Câmpulung sunt estimate la peste 2,5 milioane de lei.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.