Figura preotului Postelnicescu rămâne veșnic vie în amintirile actorului Sebastian Papaiani, povestite cu emoție și recunoștință.
În anii ’30, părintele Ion Postelnicescu îl boteza pe Sebastian Papaiani, la Biserica ”Sfânta Vineri” din Pitești. Figura preotului traversează cu duioșie amintirile actorului, adunate în unica sa biografie, apărută sub titlul ”Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit” la Editura Terra. Îndrăgitul actor povestește aici cum părintele Postelnicescu, care și-a aflat sfârșitul în temnițele comuniste, la Jilava, l-a învățat frumosul imn ”Trăiască Regele!” și cum să rostească Crezul la școală și biserică, duminica, la Sfânta Liturghie.
Protopop de Piteşti, membru fondator al Societății Culturale ”Argeşul”, profesor de religie la Liceul de fete ”Ion şi Sevastiţa Vasilescu” din Piteşti (azi Colegiul ”Zinca Golescu”), preotul Ion Postelnicescu a plătit scump pentru legăturile sale cu vechi membri ai elitei piteștene. La 8 ianuarie 1959 este condamnat la 22 de ani de temniță grea pentru infracţiunea de ”uneltire contra ordinii sociale”, așa cum stabilea Securitatea.
Părintele Postelnicescu rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă, dar are un loc aparte în inima actorului Sebastian Papaiani. În confesiunile actorului, amintirile despre casa părintească sau din vremea școlii sunt asemenea unor secvențe de film. Unele mai accentuate, altele mai estompate.
Primii ani ai copilăriei îi trăise undeva la margine de Pitești, într-un cartier de muncitori, într-o casă din mahala: ”Casa, cu pământ în loc de dușumea, era construită în curtea Maiei, bunica dinspre mamă, care, la rândul ei, o împărțea cu sora ei de la București, tanti Bibilica… Curtea aceasta de vreo 1.400 de metri pătrați, în care am crescut alături de mama, tata și bunicii materni, și mulți unchi și mătuși, am numit-o mereu curte de-a valma, pentru că era plină de chiriaşi care locuiau în câte două cămăruțe. Evrei de treabă, turci care vindeau înghețată […]. Cartierul muncitoresc în care locuiam, cu strada spre casă, pavată cu pietroaie de Dobrogea, era paralel cu Costache Negri, o zonă de țigani, dar țigani pe care ți-i puteai face prieteni. Cartierul lor era peste linia ferată. Erau lustragii, instrumentiști, birjari… Toți munceau, nu furau”, povestea Sebastian Papaiani.
Din mahalaua aceea, ieșea Bică (cum era alintat actorul în familie) săltând ștrengărește de pe un picior pe altul. Din ulița casei, dădea exact în strada ”Sfânta Vineri”, lăsând pe stânga frumusețea de biserică, unde fusese scufundat în scăldătoare de preotul Ion Postelnicescu, al cărui câine, spunea actorul, îl mușcase când avea vreo 8 ani.
Sursa: Realitatea de Arges