RESPONSABILITATEA PĂRINȚILOR PENTRU INFRACȚIUNILE COMISE ÎN ȘCOALĂ DE COPIII LOR

Infracțiunile elevilor sub 18 ani implică responsabilitatea părinților, a tutorilor legali și a școlii.

Orice infracțiune comisă în perimetrul școlii de către un elev cu vârsta sub 18 ani atrage răspunderea părinților, a tutorilor legali și, în egală măsură, a școlii. Adulții nu pot fi trimiși la închisoare pentru faptele săvârșite de copiii lor, respectiv elevii lor, dar pot fi puși să plătească despăgubiri materiale, atunci când este cazul, și daune morale.

În România nu este o cutumă ca părinții elevilor agresați sau accidentați în școală să se adreseze instanțelor de judecată pentru despăgubiri, litigiile între părți fiind rezolvate, în general, pe cale amiabilă. Totuși, în ultimii ani, pe rolul instanțelor civile au fost înregistrate tot mai des dosare prin intermediul cărora părinții au chemat în judecată școala și au cerut cu succes daune de ordinul zecilor de mii de euro pentru suferințele copiilor lor, victime ale unor accidente sau agresiuni produse în perimetrul unității de învățământ.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.