CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR AL FILARMONICII PITEȘTI

Filarmonica Pitești organizează al doilea concert simfonic extraordinar al lunii, cu Walter Hilgers și André Parfenov.

Filarmonica Pitești organizează joi, 19 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, al doilea concert simfonic extraordinar al lunii. Alături de orchestra simfonică a instituției revin dirijorul Walter Hilgers și pianistul André Parfenov, care va interpreta propria compoziție „Vals de concert pentru pian și orchestră” și „Suita de jazz pentru pian si orchestră” de Alexander Tsfasman.

În partea a doua, publicul va audia poemele simfonice „Vyšehrad”, „Vltava” și „Šárka” din ciclul „Má vlast” („Patria mea”) de B. Smetana. Născut în Germania, la Stolberg/Rhein, Walter Hilghers, în 30 de ani de activitate orchestrală, a fost interpret sub bagheta lui Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Zubin Mehta, André Previn, Pierre Boulez, Georg Solti, James Levin, Seiji Ozawa, Riccardo Muti, Bernhart Haitink și Günter Wand.

Ca pedagog, solist, interpret de muzică de cameră şi dirijor, a străbătut Europa, Statele Unite ale Americii, America de Sud, Australia şi Asia. Director artistic onorific al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, a mai condus orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești în stagiunile trecute.

Pianistul german de origine rusă, André Parfenov a absolvit Conservatorul „Ceaikovski” din Moscova, continuându-și studiile universitare la Folkwang-Hochschule din Essen. După finalizarea acestora, a fost angajat teatrul din Krefeld Moenchengladbach, unde este solist, conducător muzical, aranjor şi coordonator al diferitelor proiecte.

A concertat în Germania, Rusia, Franţa şi Italia și a înregistrat pentru radio și televiziune. Publicul piteştean l-a mai ascultat în stagiunile trecute în concerte simfonice și recitaluri camerale. Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.