PRESĂ ÎN SERBIA: REINTRODUCEREA SERVICIULUI MILITAR OBLIGATORIU

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru o armată puternică.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat sâmbătă că şi-a dat acordul pentru restabilirea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, despre care a spus că „are nevoie de o armată puternică”, relatează AFP.

În timpul unei ceremonii la Academia Militară din Belgrad, preşedintele a precizat că serviciul militar obligatoriu va dura 75 de zile. „Sper să înţelegeţi cu toţii cât de mult avem nevoie de o armată puternică, cât de mult avem nevoie să umpărăm şi să producem mai multe arme”, a spus Vucic.

Această propunere de reinstituire a serviciului militar obligatoriu trebuie încă aprobată de guvern şi apoi votată de parlament, unde însă partidul lui Vucic are o majoritate solidă. „Nu dorim să atacăm pe nimeni. Şi nu o vom face. Dar vrem să-i descurajăm pe toţi cei care ne ameninţă în fiecare zi şi neîncetat”, a adăugat el.

Premierul sârb Milos Vucevic a declarat vineri că guvernul este „gata să trimită această propunere parlamentului foarte repede şi să o implementeze în 2025, după îndeplinirea condiţiilor logistice şi administrative”. Serbia a pus capăt serviciului militar obligatoriu în 2011 și de atunci are o armată profesionistă.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.