DEZVĂLUIRI: EVAZIUNE FISCALĂ ÎN FORMĂ CONTINUATĂ ÎN ARGEȘ

Polițiștii din Argeș finalizează cercetările într-un caz de evaziune fiscală, dezvăluind detalii șocante.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat recent cercetările într-un dosar de evaziune fiscală, în formă continuată. De la Biroul de presă al IPJ Argeș aflăm că, în urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Mălureni, a desfășurat activități comerciale cu caracter continuu, constând în colectarea de fier vechi din diverse surse, aflate în afara gospodăriei proprii, și ar fi comercializat, la centrele de colectare aparținând unor societăți comerciale din județele Argeș și Olt, deșeuri feroase și neferoase. Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre cantitatea totală de aproximativ 37.700 kg, activitate de pe urma căreia ar fi obținut venituri de 40.000 lei, pe care nu le-a declarat organelor fiscale. Prin această faptă împricinatul ar fi creat, bugetului de stat, un prejudiciu de peste 10.000 lei, reprezentând impozit pe venit. În vederea recuperării prejudiciului cauzat au fost instituite măsuri asiguratorii. Dosarul penal urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată – mai arată IPJ Argeș.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.