PATRU TINERE, IMPLICATE ÎN FURT DE MACHIAJ ȘI TÂLHĂRIE ÎNTR-UN MAGAZIN DIN PITEȘTI

Patru tinere din Bascov, cu vârste între 17 și 24 de ani, sunt suspectate că au furat produse cosmetice în valoare de 1200 de lei dintr-un magazin din Pitești și au agresat casiera în încercarea de a scăpa.

Patru tinere au furat machiaj în valoare de este 1000 de lei dintr-un magazin din Pitești. La ieșire ar fi îmbrâncit-o pe casieră pentru a nu fi urmărite. Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările în dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și le-au identificat pe cele patru tinere bănuite de săvârșirea faptei.

Provin din Bascov și au vârste cuprinse între 17 și 24 de ani. „Din cercetări s-a stabilit că, la data de 28 august a.c., cele patru ar fi pătruns într-un magazin din municipiul Pitești, de unde ar fi sustras produse cosmetice în valoare de aproximativ 1200 de lei, iar pentru a-și asigura scăparea ar fi agresat-o fizic pe casieră, împingând-o”, transmite poliția.

Marți, 10 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor din Bascov, au pus în executare mandatele de aducere, emise pe numele celor patru tinere. Doar două dintre acestea, de 17, respectiv 18 ani, au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Ulterior au și fost reținute pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus cercetarea acestora sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Foto descriptiv, sursă: Glasul Aradului

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.