Primele monede de 1 liră sterlină cu noul design ajung în circulație în Regatul Unit.
Primele monede de 1 liră sterlină cu chipul regelui Charles al III-lea au intrat în circulaţie în Regatul Unit, informează DPA şi PA Media. Aproape trei milioane de monede cu noul design vor ajunge în buzunarele oamenilor şi în casele de marcat de pe întreg teritoriul ţării săptămâna aceasta, prin intermediul oficiilor poştale şi al băncilor din Regatul Unit.
Moneda de 1 liră sterlină înfăţişează pe revers două albine, pentru a marca pasiunea regelui pentru ecologie şi natură, iar pe avers, efigia oficială a regelui Charles. ”Royal Mint a fabricat monedele puse în circulaţie pentru fiecare dintre monarhii Marii Britanii începând cu Alfred cel Mare şi este o onoare să anunţăm că moneda de 1 liră sterlină cu regele Charles este acum în circulaţie”, a spus Rebecca Morgan, directoarea pentru monede comemorative în cadrul The Royal Mint. ”Ştim că va stârni entuziasmul colecţionarilor şi al publicului, care se vor grăbi să-şi procure acest fragment de istorie”.
Sursa: Realitatea de Arges