DEZASTRU pentru Heineken: Peste 1,8 Milioane de Sticle de Bere Ciuc Retrase de pe Piață

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au decis retragerea de la comercializare a peste 1,8 milioane de sticle de bere Ciuc care au rugină pe capac sau pe gât.

Reprezentanţii ANPC au transmis, luni, că au desfăşurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acţiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existenţa la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA.

Au fost verificate cele patru fabrici deţinute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanţa şi Târgu Mureş, precum şi distribuitorii acestuia. ”Cele 4 loturi identificate au fost loturile 152, 156, 173 şi 177, însumând 1.854.180 sticle distribuite. Sticlele de bere cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora, identificate de echipele de control, au fost retrase de la comercializare”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Potrivit sursei citate, operatorul economic a fost amendat cu suma de 65.000 de lei şi a dispus retragerea de pe piaţă a produselor cu abateri (cele patru loturi) şi a cerut să fie prezentată şi dovada retragerii (a cantităţii retrase) şi a distrugerii acesteia.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.