ACTORUL ALAIN DELON A MURIT LA 88 DE ANI

Actorul Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze, a murit la 88 de ani, conform declarației copiilor săi.

Actorul Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze, a murit, duminică, la 88 de ani. Decesul a fost anunțat de cei trei copii ai săi.

„Alain Fabien, Anouchka, Anthony și (câinele său) Loubo sunt profund întristați să anunțe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viață în liniște în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi și de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectați viața privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Născut la 8 noiembrie 1935, Delon a revoluționat cinematografia cu frumusețea sa de înger diabolic în filmele lui Clément, Melville și Visconti. A urcat rapid pe firmament, la doar 23 de ani fiind comparat cu faimoșii actori francezi Gerard Philipe și Jean Marais, dar și cu actorul american James Dean, se arată pe site-ul său oficial www.alaindelon.ch, citat de Agerpres.

Alain Delon a lucrat cu mari nume ale cinematografiei franceze și italiene, precum Yves și Marc Allegret, Rene Clement, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni, Henri Verneuil, Jacques Deray, Georges Lautner, Joseph Losey, Jean-Luc Godard și Louis Malle, și i-a avut parteneri pe Romy Schneider și Jean Gabin, Burt Lancaster și Catherine Deneuve, Simone Signoret și Yves Montan, Lino Ventura și Marlon Brando. Cu mulți dintre ei a fost prieten și în viața sa personală.

Începând cu 1956, a fost cel mai vizibil actor al cinematografiei franceze, alături de Louis de Funes și Jean-Paul Belmondo, jucând în peste 100 de filme și având peste 100 de milioane de vizionări. Era numit de către mass-media anglo-saxonă ”bărbatul Brigitte Bardot” datorită aspectului său, fiind un bărbat extrem de atrăgător și, totodată, a succesului său mondial.

Au urmat o serie de filme devenite clasice, printre care: ”Plein Soleil” (1960), în regia lui René Clément, ”Rocco e i suoi fratelli” (1960), regizat de Luchino Visconti, avându-i ca parteneri pe Renato Salvatori și Annie Girardot. În 1962 a apărut alături de Monica Vitti în ”Eclipsa”, în regia lui Michelangelo Antonioni, apoi în ”Il Gattopardo” (Ghepardul, 1963), alături de actorii Burt Lancaster, Claudia Cardinale, Giuliano Gemma și Terence Hill, care a obținut premiul Palme d’Or la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

În 1963 a jucat în ”La Tulipe noire” de Christian-Jaque. Rolul Jeff Costello din ”Le Samourai” (1967) în regia lui Jean Pierre Melville l-a consacrat pe actor în rolul luptătorului rebel. În anii ’80 s-a afirmat ca regizor și a abordat roluri sofisticate precum cel din ”Un amour de Swanh” (1984). Alain Delon a debutat, în 1988, ca actor de televiziune în serialul ”Cinéma”. În 1998, l-a reîntâlnit pe Jean Paul Belmondo în comedia lui Patrice Leconte, ”Une chance sur deux”.

În ultimii ani, Alain Delon s-a relansat în lumea teatrului, în care a debutat în 1961, în piesa lui John Ford ”Dommage qu’elle soit une putain”. În august 2014, actorul francez Alain Delon a fost internat, la Paris, pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale. Actorul fusese internat și în septembrie 2013 și în 2012, din cauza unei aritmii cardiace.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.