TRAGEDIA UNUI ROMÂN ÎN ITALIA: ACCIDENT FATAL ÎN ALESSANDRIA

Un român în vârstă de 40 de ani a pierit într-un teribil accident în Italia, mașina căzând de pe un pod în orașul Alessandria.

Un român în vârstă de 40 de ani a pierit într-un teribil accident, în Italia. Mașina pe care o conducea a căzut de pe un pod, potrivit presei italiene. Bărbatul a murit pe loc, iar pasagera din dreapta lui, o româncă de aceeași vârstă, a fost grav rănită.

Accidentul s-a petrecut în toiul nopții, în orașul Alessandria, situat în nordul Italiei și a șocat întreaga comunitate. Șoferul se îndrepta spre casă și mergea cu viteză, când a pierdut controlul mașinii, potrivit presei italiene. După ce a răzuit parapetul câteva zeci de metri, l-a rupt și a căzut în apă.

Femeia a fost scoasă din apă în viață și a fost dusă la spital în stare gravă, însă bărbatul a fost găsit fără suflare. Pentru astăzi este organizată o strângere de fonduri, pentru a ajuta familia îndoliată să aducă în țară trupul neînsuflețit. Bărbatul este din Moldova. Podul rămas fără parapeții laterali a fost închis până luni, pentru efectuarea de reparații, după cum anunță autoritățile locale.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.