CELINE DION, INDIGNATĂ DE UTILIZAREA NEAUTORIZATĂ A MELODIEI „MY HEART WILL GO ON” LA UN MITING POLITIC

Interpretarea lui Céline Dion a fost folosită fără acord la un miting al candidatului republican Donald Trump.

Interpretarea unei melodii – „My Heart Will Go On” – cu Céline Dion, de pe coloana sonoră a filmului „Titanic”, a fost difuzată vineri pe un ecran gigant în timpul unui miting din Montana al candidatului republican Donald Trump.

Iar asta a stârnit indignarea echipei artistei canadiene, întrucât nu i s-a cerut acordul. Într-o declaraţie postată pe conturile de social media ale artistei se arată că „echipa de management a lui Céline Dion şi casa ei de discuri, Sony Music Entertainment Canada Inc, au luat cunoştinţă de utilizarea neautorizată a videoclipului, înregistrării, interpretării muzicale şi imaginii lui Céline Dion cântând „My Heart Will Go On” la un miting de campanie Donald Trump / JD Vance în Montana.

Această utilizare nu este autorizată în niciun caz, iar Céline Dion nu aprobă această utilizare sau orice altă utilizare similară… Şi, serios, chiar acest cântec?” – a reacţionat cu indignare echipa artistei, potrivit sursei citate.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.