De la latinitate până la relațiile politice și culturale, analizăm evoluția parteneriatului dintre România și Franța.
Judecând, cel puţin prin prisma evenimentelor din ultimii ani, noi, europenişti şi filofrancezi prin educaţie şi tradiţie, ne-am trezit peste noapte „atlantişti” și filoamericani. Dacă parteneriatul strategic cu S.U.A. vizează într-o proporție covârșitoare domeniul militar, nu același lucru putem spune despre parteneriatul economic cu Franța, chiar dacă luăm în considerare doar coloșii Dacia-Renault și GDF Suez Energy, acum Engie România. Desigur că interesele economice se întrepătrund cu cele politice și militare, dar Franța nu mai este ceea ce a fost pentru România altădată.
Mitul simpatiei franceze pentru români încă mai funcționează și în zilele noastre, dar la cote mult mai scăzute. El se bazează în special pe argumentele istorice, prezentate de cele mai multe ori în plan emoțional. Analizând și după alte criterii, vom vedea că lucrurile nu stau chiar așa și că mai totdeauna au primat interese concrete și de conjunctură.
Originile relaţiilor româno-franceze se pierd în secolele trecute. Începuturile epocii moderne la români semnifică, politic şi cultural vorbind, efortul aproape disperat al elitelor politice din Țările Române de a ieşi de sub tutela turcească, grecească şi rusească. Cel mai puternic argument, cel al latinităţii, ne-a îndreptat, oarecum paradoxal, nu spre Italia, cum ar fi fost de aşteptat, ci spre Franţa, la fel de generoasă cu ofertele în plan cultural, dar mai puternică din punct de vedere politic şi mult mai puţin interesată în a-i converti pe românii ortodocşi la catolicism.
Criza de proporţii ce a cuprins Imperiul Otoman la sfârşitul secolului al XVIII-lea a permis Principatelor de la gurile Dunării să declanşeze acțiuni concrete de emancipare, care vor culmina cu desfiinţarea monopolului turcesc asupra comerţului, în urma Păcii de la Adrianopol, în 1829. Numai că plecau turcii şi veneau ruşii. În testamentul său, Ştefan cel Mare lăsase un mesaj, pe cât de ciudat, pe atât de adevărat: „lucrează cu turcul că e cinstit, fereşte-te de muscal că te vinde!”. În noua conjunctură, singura şansă de salvare era Occidentul, în special Franţa.
Sursa: Realitatea de Arges