MINISTRUL SĂNĂTĂŢII SOLICITĂ DEMISIA MANAGERULUI ŞI A DIRECTORULUI MEDICAL AL SPITALULUI „SFÂNTUL PANTELIMON”

Ministrul Sănătăţii solicită demisia managerului şi a directorului medical al Spitalului „Sfântul Pantelimon” din cauza funcţionării defectuoase şi a neîncrederii publice generate de evenimentele recente.

Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgenţă este esenţial pentru reuşita reformelor şi investiţiilor derulate de Ministerul Sănătăţii, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat de presă.

În luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.