FC ARGEȘ ȘI STEAUA BUCUREȘTI AU REMIZAT ÎN PRIMA ETAPE A LIGII 2

FC Argeș a remizat cu Steaua București, scor 0-0 pe stadionul Ghencea.

FC Argeș și Steaua București au remizat în prima etapă a noului sezon de Liga 2. Cele două formații s-au neutralizat, iar cei doi portari, Oncescu de la Argeș și Frânculescu de la Steaua au avut intervenții salvatoare. Portarul Stelei, a intervenit decisiv în minutul 90+1 pentru a păstra tabela intactă. Dani Iglesias și Chipirliu au ratat cele mai mari ocazii ale Stelei în prima repriză, iar Morar și Petrescu au amenințat poarta apărată de Frânculescu. În a doua repriză Matei și Adi Popa și Dani Iglesias au fost periculoși la poarta Argeșului. FC Argeș se află la debutul celui de-al doilea sezon de Liga 2 de la retrogradarea din prima ligă. Trupa piteșteană se află acum la un nou început, după ce în această vară l-a instalat ca președinte pe Dănuț Coman și l-a readus ca antrenor principal pe Nicolae Dică. Atmosfera din cadrul clubului pare una, cel puțin din exterior, pozitivă, după un sezon complet ratat, în care s-a jucat în play-off, deși s-a atacat promovarea. Promovarea este ținta echipei și în noua ediție a Ligii 2. Pentru Steaua, acesta este meciul care dă startul celui de-al patrulea sezon de când a ajuns în Liga 2. În primele două a jucat în play-off, iar în al treilea, cel recent încheiat, a activat în play-out. Va începe și această ediție de campionat tot fără drept de promovare și îl are în continuare pe banca tehnică pe Daniel Oprița ca antrenor principal, după ce în această vară a semnat prelungirea contractului pentru încă doi ani. În sezonul trecut, cele două echipe s-au întâlnit o singură dată, în sezonul regular, fiindcă în play-out au fost în grupe diferite. Partida directă a avut loc pe stadionul Steaua, iar trupa lui Daniel Oprița se impunea cu scorul de 3-1 în fața celei conduse de Eugen Beza, care după acel joc avea să demisioneze și să fie înlocuit cu Eugen Neagoe.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.