TRIATLONISTA CLAIRE MICHEL INFECTATĂ CU E.COLI DUPĂ ÎNOTUL ÎN SENA LA JOCURILE OLIMPICE

Triatlonista Claire Michel s-a îmbolnăvit după înotul în Sena la Jocurile Olimpice, Comitetul Olimpic Belgian anunțând că echipa sa nu va putea concura în proba mixtă.

Triatlonista belgiană Claire Michel, care a încheiat pe locul 38 în concursul feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, pe 31 iulie, s-a îmbolnăvit după ce a înotat în Sena şi echipa sa nu va putea lua startul în proba mixtă de luni, a anunţat Comitetul Olimpic Belgian, potrivit Agerpres.

„COIB şi Belgian Triathlon speră că lecţiile vor fi trase pentru următoarele competiţii de triatlon la Jocurile Olimpice”, conform comunicatului. „Noi ne gândim în acest caz la garanţia zilelor de antrenament, la zilele de competiţii şi la formatul competiţiilor care trebuie clarificat în avans şi să nu mai existe incertitudini pentru sportivi, anturaj şi suporteri”, conform celor două organisme.

Claire Michel, infectată cu bacteria E.Coli, a fost internată timp de cinci zile în spital, iar elvețianul Adrien Briffod suferă de o problemă gastrointestinală, care îl va împiedica să participe la proba mixtă de luni dimineață.

Proba olimpică masculină a fost amânată cu 24 de ore, precum şi mai multe antrenamente, întrucât apele fluviului Sena au fost poluate din cauza ploilor abundente din ziua deschiderii Jocurilor şi din ziua următoare. Evenimentele de înot în ape deschise urmează să aibă loc în Sena pe 8 şi 9 august.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.