Polițiștii din Pitești au oprit un șofer băut și cu permisul suspendat în trafic.
Luni, 29 iulie, în jurul orei 15, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism pe bulevardul Eroilor din municipiu, dar care nu era deloc în regulă. Verificările au scos la iveală că împricinatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat, el fiind cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice – după cum informează Biroul de presă al IPJ Argeș. Totodată, cel în cauză se afla sub influența alcoolului, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. APrin urmare, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma administrării probatoriului, polițiștii au stabilit că, anterior acestei depistări, respectivul bărbat ar fi condus autoturismul de mai multe ori (în perioada 17-29 iulie). După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 30 iulie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Totodată, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
Sursa: Realitatea de Arges