EXPERIENȚA ROMÂNILOR LA CAMPIONATUL MONDIAL DE DANS DIN OLANDA

România, reprezentată cu succes la Campionatul Mondial de Dans din Olanda, unde copiii au obținut premii de prestigiu.

În perioada 9-13 iulie, în Olanda a avut loc Campionatul Mondial de Dans, la care au participat 37 de țări. România a fost reprezentată cu mândrie de zeci de copii din Argeș, care s-au întors acasă cu premii. Doar două cluburi de dans din țară au participat la această competiție de talie mondială. Este vorba despre ACS Athletic Sports Dance & Gymnastics și Școala de Dans „Straja Hojam”, ambele din Pitești.

Clubul sportiv ACS Athletic Sports Dance & Gymnastics a participat la mai multe categorii (dans acrobatic, dansuri pe echipe, individual și duo) și a obținut premii pe măsură, fiind clasat mereu pe podium. 37 de copii antrenați de Cristina Zgreaban și Mihaela Zgreaban au fost premiați cu două medalii de aur, una de argint și un loc 5, devenind, astfel, campioni mondiali și vicecampioni mondiali. Ei au vârste de la 8 ani la 16 ani.

De asemenea, cinci copii de la Școala de Dans „Straja Hojam” au participat la grupa Racatiai, categoria Street Dance și au câștigat un onorabil loc patru. Cea mai mică dintre membrii echipei are 11 ani, iar ceilalți dansatori sunt elevi de liceu. Felicitări tuturor! „A fost o experiență foarte frumoasă, în special pentru copii, pentru că concursul în sine este mult mai complex decât unul local sau din țară. În primul rând, există o conduită în organizarea concursului și se țin foarte multe reguli. Disciplina pe care am văzut-o acolo, și a concurenților, și a organizatorilor, a fost la un alt nivel. Iar pentru copii a fost ceva de învățat din asta. Fiind concurenți din toată lumea, în categoria noastră am concurat împotriva țărilor Malta, Spania, Gibraltar șamd. Văzând diversitatea, felul cum s-au pregătit, a fost chiar o experiență foarte frumoasă pentru copii”, ne-a povestit fondatoarea Școlii „Straja Hojam”, Simona Din.

Copiii de la această școală au participat pe 9 iulie. „A fost o singură intrare, a fost foarte multă muncă pentru 2 minute și jumătate. Pe de altă parte, a fost atât de intens momentul și au avut atât de multe emoții copiii, fiind pe scena respectivă și văzând nivelul de organizare, încât toți mi-au spus că a meritat experiența, că a meritat efortul, că au meritat antrenamentul și munca depusă”, ne-a mai spus coordonatoarea Simona Din.

După muncă a venit și răsplata! Copiii au vizitat Grădina Zoologică din Apeldoorn și s-au amuzat când maimuțele lăsate libere s-au urcat pe gențile lor și au vrut să le fure telefoanele. Au fost și în centrul orașului Amsterdam și au vizitat un muzeu interactiv al iluziilor, „Upside down Museum Amsterdam”, dar s-au plimbat și cu barca.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.