INAUGURAREA CENTRULUI DE VIZITARE „CASA CASTORULUI” ÎN COMUNA RUCĂR

Centrul de vizitare „Casa Castorului” a fost inaugurat în comuna Rucăr, marcând un moment important pentru conservarea naturii și educația ecologică.

Marți, 16 iulie, în comuna Rucăr a avut loc un eveniment inedit: a fost deschis Centrul de vizitare „Casa Castorului”, situat pe DN 73, Pitești – Brașov. Este primul centru dintr-o rețea de centre de vizitare pe care le construiește Fundația „Conservation Carpathia” în jurul Munțiilor Făgăraș, care își propune să le ofere celor interesați informații utile despre castor și rolul lui în natură. Se dorește astfel dezvoltarea infrastructurii de vizitare a viitorului Parc Național Munții Făgăraș și încurajarea vizitatorilor să contribuie la protejarea naturii. La evenimentul de inaugurare au fost prezenți Barbara și Christoph Promberger, managerii Fundației „Conservation Carpathia”, Ionel Dulamă, primarul în funcție de la Rucăr, Ion Pârnuță, viceprimarul în funcție, primar ales pentru noul mandat, dar și edilii șefi ai comunelor Stoenești, Albeștii de Muscel și Valea Mare Pravăț, precum și Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș. Vizitatorii au acces gratuit în acest centru în prima săptămână, apoi pentru vizitare va fi percepută o taxă modică. Rucărenii vor avea permanent intrare liberă. Centrul de Vizitare „Casa Castorului” a fost construit cu grijă și respect pentru natură de către Fundația „Conservation Carpathia”, cu sprijinul Comisiei Europene prin programul LIFE.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.