ACCIDENT ÎN BASCOV: Pieton accidentat de o autoutilitară

Pieton de 74 de ani accidentat în Bascov de o autoutilitară, în stare conștientă la spital.

La data de 12 iulie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Bascov, un pieton a fost accidentat de o autoutilitară. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 75 de ani, din Pitești, care conducea o autoutilitară, din direcția Pitești către Bascov, în localitatea Bascov, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, la pătrunderea într-o stație de alimentare cu carburanți, a accidentat o femeie, de 74 de ani, din Mălureni, care se deplasa, în calitate de pieton.

În urma accidentului, femeia a rămas blocată sub autoutilitară și a fost extrasă, de către echipajele specializate de pompieri, ulterior fiind predată, conștientă, unui echipaj medical, care a transportat-o la spital. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.