RESTITUIRE TELEFON MOBIL DUPĂ FURT, ÎN CURTEA DE ARGEȘ

Bunul sustras a fost recuperat și restituit, iar autorul identificat și cercetat penal.

La data de 10 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustras telefonul mobil din incinta magazinului pe care îl administrează în Curtea de Argeș.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, care au confirmat sesizarea. În urma activităților desfășurate, a fost identificat un bărbat de 33 ani, din Băiculești, ca fiind bănuitul de săvârșirea faptei. Bunul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Un dosar penal a fost întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar investigațiile continuă pentru a stabili întreaga activitate infracțională și a lua măsurile legale necesare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.