SENATORUL DĂNUȚ BICA RIDICĂ ÎNGRIJORĂRI PRIVIND SISTEMUL NAȚIONAL ANTIGRINDINĂ ȘI DE CREȘTERE A PRECIPITAȚIILOR

Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, solicită clarificări privind eficacitatea și acoperirea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

Senatorul Dănuț Bica a adresat o interpelare către ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu privire la funcționarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor în anii 2023 și 2024. El a subliniat faptul că, deși existau 34 de puncte de lansare operaționale din 2017, evenimentele meteorologice extreme recente par să fi depășit capacitățile sistemului.

Dănuț Bica a cerut informații precum numărul total al punctelor operaționale de lansare a rachetelor antigrindină la nivel național și în județul Argeș, suprafața agricolă acoperită de sistem la nivel național și în Argeș, precum și modul în care sistemul a fost utilizat în contextul avertizărilor ANM în anii respectivi.

Senatorul a solicitat clarificări și cu privire la motivele pentru care rachetele antigrindină nu au reușit să prevină calamitățile naturale și ce măsuri vor fi adoptate pentru a evita repetarea acestor situații. De asemenea, el a cerut detalii despre bugetul alocat pentru intervențiile prin sistem în 2024 și eficacitatea acestuia în prevenirea fenomenelor meteorologice extreme.

În contextul aprobării unor proiecte pentru înființarea Grupului de Combatere Dâmbovița-Argeș, senatorul a întrebat când se estimează că acesta va deveni operațional la capacitate maximă.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.