Comunitatea Declic organizează un protest împotriva OUG 84/2024, cerând eliminarea prevederilor privind permisele de conducere și testările drogurilor.
Comunitatea Declic organizează, joi, de la ora 18.00, în Piața Victoriei, un protest în scopul anulării OUG 84/2024 care lasă fără permis șoferi nevinovați.
„Comunitatea Declic organizează protestul chiar în fața Guvernului și cere premierului Marcel Ciolacu să renunțe la Ordonanța care lasă fără permis de conducere pe orice șofer care alege să fie testat la IML pentru depistarea drogurilor, nu prin aparatele poliției care generează un număr mare de erori fals/pozitive”, se precizează în informarea Declic.
Numărul oamenilor care au semnat petiția Declic pentru anularea ordonanței crește de la o zi la alta și a depășit deja 180.000.
„Am văzut cum Guvernul anunță pe surse că ar renunța la prevederile care încalcă drepturile fundamentale ale șoferilor. Nu am văzut însă niciun document în acest sens, nici măcar un draft de modificare a OUG 84. Așa că vom continua acțiunea de protest până când vom vedea publicate în Monitorul Oficial modificările cerute de cetățeni”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic „Anulați OUG care lasă fără permis șoferi nevinovați!”
Comunitatea Declic solicită Guvernului: Să elimine prevederea prin care permisul de conducere este suspendat în cazul în care șoferii refuză testarea rapidă și aleg analizele de sânge efectuate la IML. Să stabilească un termen rezonabil fix pentru obținerea rezultatelor toxicologice. Să elimine din OUG84 testările realizate în laboratoarele Poliției și în cele private și să mențină efectuarea analizelor în laboratoarele IML. Declic susține propunerea Consiliului Superior de Medicină Legală (CSML) de a reevalua, în textul ordonanței, „starea de influență” a conducătorului auto.
Concret, „starea de influență NU trebuie stabilită strict pe baza prezenței unei/unor substanțe psihoactive în corpul persoanei, substante ce pot fi active, inactive, metabolizate complet sau parțial prin metaboliți activi sau inactivi, etc.), ci pe baza unor valori cantitative cut-off, valori sub care este dovedit prin studii științifice unanim acceptate că ele NU au niciun efect clinic asupra capacității unei persoane de a conduce autovehicule;” – se arată în punctul de vedere exprimat public de CSML.
În caz contrar, dacă nu stabilește valori „cantitative cut-off”, OUG 84/2024 va da liber la întocmirea dosarelor penale pentru șoferii care iau medicamente antitusive, Nurofen sau mănâncă prăjituri sau covrigi cu mult mac.
Sursa: Realitatea de Arges