SESIZAREA ÎCCJ ÎN LEGĂTURĂ CU LEGEA PRIVIND PRELUNGIREA INSOLVENȚEI, LA CCR

Curtea Constituţională a României urmează să discute, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu Legea de aprobare a OUG pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute în actul normativ privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

La începutul lunii aprilie, ICCJ a decis sesizarea CCR pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce priveşte Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art.262 alin. 3 indice 2 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă în raport de prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului, ale art. 115 alin. (7), ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea şi previzibilitatea legii, prin raportare la prevederile art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, precum şi cele ale art. 45 şi 135 privind libertatea economică şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la interzicerea discriminării coroborate cu cele ale art. 53 privind principiul proporţionalităţii.

Actul normativ prevede că, în cazul operatorilor economici care funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale, aflaţi, la data intrării sale în vigoare, într-o procedură de concordat preventiv, durata de derulare a concordatului/planului de restructurare poate fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive justificate, cu cel mult 5 ani.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.