Alina Gorghiu: „Evaluarea Națională 2024, o nouă dovadă că Argeșul este deștept!”

PNL Argeș felicită toți elevii din județ pentru rezultatele de excepție obținute la evaluarea națională. De-a lungul anului curent, trei elevi s-au remarcat prin obținerea mediei perfecte, 10. Acest succes remarcabil plasează Argeșul pe locul 4 în topul județelor cu cele mai multe medii de 10, fiind precedat doar de București, Iași și Cluj.

Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș și ministra justiției, a transmis un mesaj de laudă către elevii argeșeni, subliniind efortul și dedicarea depuse pentru a atinge aceste performanțe remarcabile: „Sunt tare mândră de elevii argeșeni! De toți! Știu câtă muncă și câte sacrificii stau în spatele unor asemenea rezultate! Felicitări dascălilor și părinților lor! Pentru că sprijinul lor a fost foarte important în acest parcurs.”

În același timp, președinta a subliniat importanța implicării statului în educația tinerilor, menționând că progresele în sistemul educational sunt un semn că lucrurile evoluează în direcția corectă. Astfel, tradiția rezultatelor excelente la examenele naționale continuă să fie susținută în Argeș, demonstrând angajamentul pentru o educație de calitate.
Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.