Tratatul de alianță dintre România și Antanta, semnat la București în 1916, a marcat intrarea României în război.
Tratatul de alianță a României cu Antanta a fost un acord internațional, secret, încheiat la 4/17 august 1916 la București între guvernul român și guvernele Antantei. Acordul a fost semnat de Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei. Principalele prevederi ale acordului stipulau recunoașterea drepturilor României asupra teritoriilor locuite de români din Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina și Banat, precum și tratamentul similar în cadrul conferințelor de pace. România se obliga să declare război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni. Tratatul era însoțit de o convenție militară și impunea păstrarea secretului absolut.
Locotenent-colonelul Christopher Thomson a fost trimis la București în 1915 pentru a atrage România în război. El a semnat o convenție militară cu România, deși avea dubii cu privire la pregătirea țării pentru un război pe trei fronturi. Tratatul consta dintr-un tratat politic cu șapte articole și o convenție militară cu șaptesprezece articole. România urma să declare război Austro-Ungariei cel mai târziu pe 28 august. Tratatul prevedea și anexarea unor teritorii de către România.
Conform convenției, România s-a angajat să nu construiască fortificații opuse Belgradului și să despăgubească sârbii din Banat pentru proprietățile lor în cazul în care emigrează din țară. Semnatarii au promis că nu vor face pace separată, iar Antanta a garantat României egalitatea de drepturi cu aliații săi la Conferința de pace. Secretul convenției trebuia păstrat până la semnarea unei păci generale.
Sursa: Realitatea de Arges