28 de cazuri confirmate cu virusul West Nile, în România – Numărul pacienților, în creștere

Un număr de 28 de cazuri au fost confirmate cu infecţie cu virusul West Nile de la începutul perioadei de supraveghere a acestei afecţiuni (6 iunie) până pe 30 august, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit INSP, au fost înregistrate patru decese în urma infecţiei cu virusul West Nile – în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Prahova şi încă unul „probabil” în Dolj. 

În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virus West Nile au avut următoarea distribuţie: Municipiul Bucureşti (7), Bacău (1), Bihor (1), Ilfov (3), Dolj (2), Ialomiţa (1), Iaşi (2), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (1), Galaţi (3), Olt (2), Tulcea (2) şi Vaslui (1).

Specialiştii INSP recomandă populaţiei următoarele:

* să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;

* să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari;

* să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre);

* să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;

* să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie. 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.