Actualitate· 2 min citire

Video-Operațiune spectaculoasă de salvare a unui câine blocat pe o stâncă

operațiune spectaculoasă de salvare a unui câne blocat pe o stâncă. 2

operațiune spectaculoasă de salvare a unui câne blocat pe o stâncă. 2

Scris de Ioana Apostol Publicat: 1 dec. 2019, 09:08

Salvamontișii argeșeni au avut parte de o operațiune spectaculoasă de salvare a unui câine. Animalul era blocat pe o stâncă, în Munții Făgăraș, de trei zile. După ce a fost eliberat și s-a văzut pe teren sigur, câinele a zbughit-o. Nu înainte de a privi în urmă la salvatorii săi.

https://youtu.be/OwGQ-APtftk

Intervenția patrulei de serviciu de la Cota 2000 din cadrul Salvamont Argeș, s-a dovedit o operațiune spectaculoasă. Personalul cabanei Capra din Munții Făgăraș, au cerut ajutorul salvatorilor montani, pentru salvarea unui cățel. Animalul era de trei zile blocat pe stâncă. Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, între timp a nins și s-a întețit vântul.

operațiune spectaculoasă de salvare a unui câne blocat pe o stâncă. 1

La misiune au participat Adi Uță și Emil Fieroriu, de la Salvamont Argeș dar și un cetățean francez, Julien Berquez, stabilit în România, voluntat aspirant. Acesta a filmat întreaga intervenție.

Pe imagini se vede cum, la un moment dat, în timp ce se aflau pe o cornișă îngustă, câinele speriat începe să se zbată. Ca să se liniștească, salvatorul său îl mângâie și îl ia în brațe.

După ce este eliberat și se vede pe drumul pe care îl cunoștea, câinele se joacă puțin, o rupe la fugă după care se oprește și se uită înapoi către salvatorii săi în semn de mulțumire.

Video: Julien Berquez, Salvamont Argeș

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate