VIDEO. Lăsaţi fără acoperiş deasupra capului, în miezul iernii

Doi bătrâni din Vâlcele au ajuns la spital, sâmbătă dimineaţa, după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de un incendiu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din patru camere de locuit și un hol.

Proprietarii locuinței, un bărbat, în vârstă de 67 de ani și o femeie, în vârstă de 65 de ani, au fost asistați medical de echipajul SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt și transportați la UPU Slatina, conștienți, cu arsuri de gradul II și III pe aproximativ 60 la sută din suprafața corporală.

„Pompierii au reușit să localizeze incendiul în scurt timp și au limitat propagarea acestuia la trei camere de locuit și o baie. Intervenția a durat aproximativ trei ore. În urma incendiului au ars aproximativ 120 de metri din acoperișul casei și bunurile din patru camere de locuit și un hol”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la tabloul electric al locuinței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.