VIDEO | Imagini de pe Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti

Au fost postate imagini video cu stadiul lucrărilor pe şantierul Tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, între nodurile rutiere de la Valea Mare şi Negreni.

Constructorul român este foarte avansat cu lucrările.

De la sfârşitul lunii iulie, se poate circula pe tronsonul Drumului Expres Craiova-Piteşti, cuprins între Valea Mare şi Balş. Cei aproape 40 de km ai primului Drum Expres din România elimină una dintre cele mai mari probleme de pe ruta Pitești-Craiova: aglomerația provocată de tranzitarea orașelor Slatina și Balș.

Prin ocolirea celor două localități se scurtează considerabil timpul de deplasare și crește gradul de siguranță pe acest traseu care asigură legătura rutieră între Muntenia și Oltenia.

Construcția celor aproximativ 40 de km ai Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești a început în luna septembrie 2019.

Și Tronsoanele 3 și 4, construite de același antreprenor român, avansează foarte bine.

Pe Tronsonul 3 stadiul fizic al lucrărilor a depășit în acest moment 30%, iar activitățile de proiectare pentru Tronsonul 4 sunt avansate.

În acest ritm circulația pe cei 31,75 de km ai Tronsonului 3 ar putea fi deschisă chiar anul viitor (2023), iar pe cei 31,82 km ai Tronsonului 4 se va putea circula în anul 2024.

Din păcate, Antreprenorul italian care lucrează pe tronsonul 1 (între Centura Nord Craiova și intrarea în Balș) are mari întârzieri. Stadiul fizic de doar 52% arată că pe acest tronson de 17,7 km nu va putea fi deschisă circulația până la sfârșitul anului, așa cum prevede contractul.

Întregul proiect al Drumului Expres Craiova-Pitești, în lungime de peste 120 de km, este finanțat din bani europeni (POIM 2014-2021).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.