Marți seara , pe DN 73, în comuna Stâlpeni, a avut loc un accident cu 6 victime. Un autoturism plin cu persoane a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Șoferul autoutilitarei nu oprise la intersecție ignorând indicatorul.
Accident cu 6 victime la Stâlpeni! Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că vinovat este un bărbat de 50 de ani, din Mioveni, care conducea o autoutilitară, pe DJ732, dinspre Bălilești. La intersecția cu DN 73, șoferul nu a respectat semnificația indicatorului ,, oprire la intersecție”.
A virat la stânga, spre Câmpulung, fără a acorda prioritate unui autoturism condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani, din Vedea, care se deplasa pe direcția Câmpulung spre Pitești. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a cinci ocupanți din autoturism și a șoferului autoutilitarei.
Cei cinci bărbați din autotuism erau muncitori în construcție și se întorceau de la muncă. Bărbații cu vârste între 30 și 16 ani au suferit multiple traumatisme fiind duși la spital de echipaje SMURD și ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Argeș.
Șoferul autoutilitarei, bărbatul de 50 de ani, era rănit ușor, însă, după ce a primit primele îngrijiri medicale a refuzat să meargă la spital. În autoutilitară mai era un pasager care a scăpat nevătămat.