Update-Cisternă cu 15 tone de combustibil, răsturnată în Argeș

UPDATE-Reprezentanții ISU Argeș spun că nu există pericol de explozie iar cisterna nu este răsturnată într-o zona locuită.
S-a balizată zona, circulația este blocată, iar pompierii asigură măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și colectează scurgerile de combustibil într-un bazin.

Scurgerile sunt pe la un capac, rezervoarele nefiind sparte.
Se așteaptă sosirea a 2 macarale cu ajutorul cărora autovehiculul va fi ridicat și repus pe roți.  

Joi dimineață, o cisternă cu 15 tone de combustibil s-a răsturnat pe un drum judeţean din Argeş. Sunt scurgeri de benzină şi motorină din acest motiv circulaţia a fost oprită în zonă, find deviată pe un alt traseu. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj CBRN. A fost sesizată şi Garda de Mediu Argeş.

Cisternă încărcată cu motorina și benzină, răsturnată în afara părții carosabile pe DJ 703, localitatea Vâlsănești, din comuna Muşăteşti. Şoferul în vârstă de 47 de ani, din Ploieşti a pierdut controlul volanului şi autovehiculul a căzut pe partea stângă a şoselei. După impact au început să aibă loc scurgeri de combustibil. Este încărcată cu 4 tone de benzină şi 11 tone de motorină.

Nu sunt victime, iar din fericire, casele sunt la peste 200 m distanță. La faţa locului intervin un echipaj cu o autospecială de intervenție, un echipaj cu o autospecială CBRN și un echipaj cu o ambulanță SMURD. Spre locul intervenției a fost trimis și un echipaj cu o autospecială de descarcerare grea.

Poliţiştii au oprit circulaţia şi au deviat traficul pe drumul comunal Costeşti Vâlsan. A fost sesizată Garda de Mediu Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.